Armin van Buuren a mixat peste 7 ore, în ultima zi de festival UNTOLD 2018 . ”Iubesc țara asta!”

August 6, 2018
52 Views

Un nou capitol din frumoasa poveste Untold a ajuns la final luni dimineață, mult după răsăritul soarelui.

Publicul neobosit nu s-a lăsat dus acasă atâta timp cât DJ-ul îndrăgostit de România, Armin van Buuren, a făcut spectacol pe scenă, așa cum ne-a obișnuit deja. Olandezul a mixat pe scena festivalului mai mult de 7 pre, până după ora 9:00.

S-a dansat ore în șir şi s-au scris amintiri frumoase, care vor fi păstrate vii până anul viitor, când petrecăreţii o vor lua din nou de la capăt.

Unul dintre cei mai aşteptaţi artişti a apărut pe scenă după miezul nopţii. Odată ajuns în fața zecilor de mii de fani, DJ-ul olandez Armin van Buuren s-a dezlănţuit, iar publicul nu a contenit să-l aplaude.

Cu o energie greu de descris în cuvinte, Armin i-a cucerit şi unit pe toţi cei prezenţi.

Artistul, obişnuit deja cu publicul de la Untold, recunoaşte că şi în acest an a avut parte de o experienţă minunată.

Armin van Buuren: “Mă simt minunat să fiu din nou aici, iubesc ţara asta, îmi place că pot să îmi prezint muzica în felul meu. Toată lumea mă întreabă cât de mult voi fi pe scenă? Şi că se pariază pe asta. Nu lungesc doar de dragul de a lungi, depinde dacă atmosfera e bună și mulţimea e încântată.”

Leave A Comment

%d bloggers like this: