Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la modificarea Statutului alesilor locali

August 2, 2018
60 Views

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale a României (CCR), miercuri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

“Prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie”, spune şeful statului în sesizarea adresată CCR, menţionând că Parlamentul i-a transmis acest act normativ spre promulgare pe 16 iulie.

El precizează că, pe de o parte, prin această lege se introduce o nouă sancţiune disciplinară pentru consilierii locali şi judeţeni, respectiv cea a diminuării indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum şase luni, şi, pe de altă parte, între situaţiile care pot atrage aplicarea unei sancţiuni se introduce cazul încălcării “prevederilor legale referitoare la conflictul de interese”.

Iohannis arată în sesizarea la CCR că aceste dispoziţii încalcă prevederile din Constituţie referitoare la cerinţele de claritate a legii.

Şeful statului subliniază şi că reglementări referitoare la conflictele de interese în privinţa aleşilor locali există atât în Legea nr. 215/2001, cât şi în Legea nr. 161/2003.

“Chiar dacă reglementarea generală din Legea nr. 176/2010 califică încălcarea aspectelor privind conflictul de interese drept o abatere disciplinară, modul în care este reglementat acest aspect în legea criticată este unul lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, făcând dificilă aplicarea noii sancţiuni disciplinare introduse. (…) Modalitatea în care legiuitorul a introdus o nouă sancţiune şi a adăugat cazurile de încălcare a prevederilor legale privind conflictul de interese conduce la concluzia că, pentru oricare din categoriile de încălcări ale legislaţiei prevăzute de art. 57 alin. (1), se poate aplica oricare dintre sancţiunile enumerate în lege. Aşadar, prin modificările din legea supusă controlului de constituţionalitate se ajunge la situaţia în care în cazul nerespectării prevederilor legale referitoare la conflictul de interese, consilierul local sau judeţean ar putea fi avertizat, chemat la ordine, i s-ar putea retrage cuvântul sau ar putea fi chiar eliminat din sala de şedinţă. O astfel de situaţie este lipsită de raţiune juridică, din moment ce (…), în cazul încălcării dispoziţiilor referitoare la conflictele de interese, organul de control nu este preşedintele de şedinţă, ci Agenţia Naţională de Integritate, o autoritate administrativă autonomă, distinctă de consiliul local sau judeţean”, explică el.

Potrivit preşedintelui Iohannis, norma este neclară şi contravine legislaţiei în vigoare şi exigenţelor de calitate a legii prevăzute de Constituţie.

Leave A Comment

%d bloggers like this: