JOCUL SATULUI LA FRATA, ediția a XIV-a

August 2, 2018
61 Views

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local Frata, Centrul de Informare Turistică și Căminul cultural Frata, invită publicul iubitor de folclor, în acest sfârșit de săptămână, la Festivalul Jocul Satului din Frata.
Manifestarea, ajunsă la cea de-a XIV-a ediție, se va desfășura duminică, 5 august 2018 și va debuta la ora 11.00, cu Parada portului popular. Apoi, de la ora 12.00, va fi săvârșită o slujbă religioasă, după care va fi deschis evenimentul și se vor acorda diplome și premii celor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și elevilor cu rezultate deosebite la învățătură.
De la ora 13.00, în fața spectatorilor, vor evolua tarafurile reunite din comună, „Lia Pop” din Frata și „Șandorică” și „Gaciu” din Soporul de Câmpie. Vor mai urca pe scenă: Formația de jocuri tradiționale din Frata, horitorul Ioan Pop, Formația „Jucăușii din Frata”, Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, Formația de jocuri populare din Panticeu, interpreta Ioana Maria Câmpan, Formația de jocuri țigănești „Manusi sukar” din Soporu de Câmpie, Ansamblul „Doina Sărmașului” din Sărmașu, județul Mureș, cunoscuta interpretă Ana Ilca Mureșan, Ansamblul „Someșul” din Apahida, Vlăduța Lupău, Lele Crăciunescu, „Ceterașii din Ardeal”, alături de Forin Rupa și Formația de jocuri populare „Mugurii” din Așchileu.
În cadrul manifestării, toți participanții sunt invitați la joc pentru a retrăi bucuria obiceiului de altădată din satul românesc. Publicul prezent la festival va putea admira și o expoziție de pictură la Centrul de Informare Turistică, tablouri realizate de Luis Ludovic Garcia Camarero.

Leave A Comment

%d bloggers like this: