Aproape jumătate din salariaţii României, câştiguri mai mici după revoluţia fiscală

July 12, 2018
44 Views

Numai 50% din angajatorii din mediul economic au operat modificări ale contractelor individuale de muncă în vederea compensării transferului sarcinii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, avertizează Blocul Naţional Sindical (BNS). Potrivit statisticilor, România are aproximativ 3,1 milioane de angajaţi la privat şi 1,2 milioane de bugetari.
Astfel, 24% din angajatorii activi nu au operat nicio modificare a contractelor individuale de muncă, nici măcar pentru un singur contract, transmit reprezentanţii Blocului Naţional Sindical, printr-un comunicat de presă postat pe site.
Sindicaliştii spun că pe 31 martie 2018, erau înregistrate 2.196.895 de contracte de muncă cu timp complet cu salariul de încadrare egal cu salariul minim, adică 41,13% din totalul contractelor de muncă cu timp complet.
Ca efect însă al adoptării OUG 79/2017 prin care sarcina contribuţiilor sociale a trecut de la angajator la angajat, de la 1 ianuarie 2018, România este singurul stat din Uniunea Europeană în care contribuţiile la asigurările sociale pentru sistemul de pensii şi cel de asigurări sociale sunt plătite integral de angajaţi.
Confederaţia sindicală mai spune că aproximativ 1,2 milioane de angajaţi au salariile diminuate şi alţi 608.781 sunt expuşi riscului de diminuare. Astfel, 1.135.418 salariaţi au înregistrat, în martie 2018 faţă de noiembrie 2017, reduceri ale veniturilor salariale nete, din care: 169.440 de salariaţi au suportat integral transferul sarcinii contribuţiilor, 965.978 de salariaţi au suportat parţial transferul sarcinii contribuţiilor. 608.781 de salariaţi au primit compensarea transferului sub formă de bonusuri, contractele lor de muncă au rămas însă neschimbate în ceea ce priveşte salariul de bază brut, ca urmare angajatorul poate decide oricând unilateral diminuarea sau stoparea acestor forme de remunerare, potrivit BNS.
Condeferaţia sindicală transmite că, în afară de contractele individuale de muncă modificate ca efect direct al creşterii salariului minim, doar 26% din contractele individuale de muncă înregistrate în Revisal au fost modificate astfel încât valoarea salariului net să rămână neschimbat.
Pentru mediul economic, conform datelor furnizate de Inspecţia Muncii, rezultatul “revoluţiei fiscale” se traduce în 1.744.199 de contracte de muncă cu salarii nete contractuale diminuate: 44% din contractele individuale de muncă (cu timp complet sau timp parţial) au suferit modificări ale salariului ca urmare a modificării salariului minim, 26% din contractele de muncă au înregistrat creşteri de cel puţin 20%, în intervalul 01.01 – 31.03.2018. Acestea sunt contracte al căror salariu net a fost cel puţin menţinut la valoarea din luna decembrie 2017, 17% din contractele de muncă înregistrate în Revisal au rămas nemodificate în perioada vizată – 01.01.2018 – 31.03.2018, iar 13 % din contracte au înregistrat modificări salariale, însă acestea au fost mai mici decât 20%, ca urmare venitul net în cazul acestor contracte a fost diminuat.
“Cum a înţeles Guvernul să protejeze salariul net al angajaţilor din mediul economic? Unul din instrumentele utilizate a avut un efect marginal, de altfel a fost un instrument apărut peste noapte într-o ordonanţă (OUG 82/2017) care modifica un pachet de legi, pregătit doar pentru a disipa responsabilitatea pentru efectul de reducere a veniturilor nete ca urmare a implementării OUG 79/2017. Aşa cum am avertizat la momentul apariţiei, modul de reglementare a fost total nerealist. Perioada de negociere a fost în acest caz doar o lună insuficient pentru procedura ce trebuia urmată, de la stabilirea părţilor îndreptăţite să negocieze şi până la înregistrarea contractului colectiv de muncă la ITM”, arată reprezentanţii BNS.

Leave A Comment

%d bloggers like this: