MIG 21 Lancer, PRĂBUŞIT la Feteşti, în timpul unui show aviatic/ Pilotul, în vârstă de 36 de ani, a MURIT pe lo

July 7, 2018
198 Views

O aeronavă MiG 21 Lancer, din cadrul Bazei 86 Aeriană Feteşti, s-a prăbuşit sâmbătă, în jurul orei 13.30, la aproximativ 10 km nord de locaţia bazei aeriene. Mii de oameni se aflau în zonă şi participau la evenimentele dedicate Zilei Porţilor Deschise, la Baza 86 Aeriană “Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă”. Ministerul Apărării anunţă oficial că Florin Rotaru, pilotul aeronavei MiG 21 Lancer prăbuşită la Feteşti, şi-a pierdut viaţa. Acesta avea 36 de ani.

“Locotenent-comandorul Florin Rotaru, pilotul aeronavei MiG 21 LanceR prăbuşită la Feteşti, şi-a pierdut viaţa. Ofiţerul era în vârstă de 36 de ani şi îndeplinea funcţia de pilot-şef în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă, Baza 86 Aeriană Feteşti. Aeronava pilotată de locotenent-comandorul Florin Rotaru s-a prăbuşit sâmbătă, 7 iulie, în jurul orei 13.30, după un zbor executat în cadrul unui miting aerian organizat pe aerodromul militar Borcea. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite condoleanţe şi este alături de familia îndoliată”, se arată în comunicatul transmis de MApN.

„În cursul zilei de astăzi, 7 iulie 2018, procurori militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui accident aviatic în apropiere de autostrada A1, pe raza judeţului Constanţa, deplasându-se la locul accidentului pentru efectuarea actelor de urmărire penală specifice. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică”, au informat reprezentanţii Parchetului General.

La locul producerii accidentului erau câteva mii de oameni care participau la o demonstraţie, cu ocazia Ziua Porţilor Deschise.

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: