Daniel Buda – Creşterea economică a României nu s-a tradus în reducerea sărăciei! Guvernul PSD-ALDE îngroapă românii în mizerie și neputință!

July 4, 2018
72 Views

“România are a doua cea mai rapidă creştere economică din Europa, dar aceasta nu s-a tradus în reducerea sărăciei, iar problema incluziunii este predominant o constantă rurală, 70% dintre cei săraci trăind în aceste zone.
Aproximativ 45% din populaţia ţării se află în zonele rurale, unde sărăcia este cu 20 de puncte procentuale mai mare decât în zonele urbane. Această dualitate puternică este manifestată prin oportunităţi şi un acces inegal la pieţe, fapt ce nu se mai întâmplă în niciuna dintre ţările Uniunii Europene.
Peste 900.000 de persoane (4,5%), trăiesc în sărăcie extremă în zonele marginalizate din România (3,2% din mediul urban şi 6,2% din populaţia rurală).
Zonele marginalizate sunt, prin definiţie, domenii care combină capitalul uman scăzut, şomajul ridicat şi locuinţele necorespunzătoare. Aceste zone suferă de o combinaţie de străzi murdare sau inexistente, concentraţia de gospodării aflate în sărăcie extremă, niveluri foarte scăzute de educaţie, sănătate precară, mame adolescente, un număr mare de copii, şcoli de slabă calitate şi/sau şcoli segregate şi o rată înaltă de infracţionalitate în rândurile minorilor. Serviciile publice lipsesc sau sunt de slabă calitate, iar persoanele din comunităţile marginalizate au puţine oportunităţi de a obţine o educaţie mai bună sau un loc de muncă decent.
În lipsa unor soluții coerente din partea Guvernului PSD-ALDE, am solicitat Comisiei Europene, în baza procedurilor parlamentare de care dispun, să îmi comunice care sunt soluțiile pe care instituția le propune pentru autoritățile naționale astfel încât țara nostră să reușească să înregistreze progrese comunitare iar fondurile să fie utilizate eficient și responsabil, în interesul cetățenilor.
Vă voi reda răspunsul Comisiei de îndată ce îl voi primi.” arata europarlamentarul  Daniel Buda

Leave A Comment

%d bloggers like this: