,,Bicicleta beată” vedetă la Sports Festival

June 18, 2018
69 Views

 ,,Bicicleta beată” sau ochelarii care induc starea de post consum alcool/droguri au fost putut fi testate în cadrul unor acţiuni menite să conducă la conştientizarea efectelor conducerii sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzize.

Ieri, 17 iunie a.c., în Parcul Central, din Cluj-Napoca, în cadrul Sports Festival, Secţiunea Ciclism, poliţiştii de prevenire şi cei rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, împreună cu Asociaţia Sportivă ,,Clujul Pedalează” şi cu Asociaţia Mercury 360, au organizat un atelier de educaţie rutieră.

În cadrul atelierului, adulţii au putut testa ochelarii care induc starea de post consum alcool/droguri, precum şi ,,bicicleta beată”, o bicicletă al cărei mecanism de direcție a fost modificat astfel încât la mişcarea ghidonului spre dreapta, bicicleta o ia la stânga şi invers.

De asemenea, au fost organizate activităţi şi pentru micii biciclişti, pentru copii, aceştia urmând un circuit cu marcaje rutiere şi semne de circulaţie.

În cadrul activităţii, poliţiştii le-au explicat celor mici principalele reguli de circulaţie, vârsta de la care pot circula cu bicicleta pe drumurile publice, precum şi importanţa purtării echipamentului de protecţi

Leave A Comment

%d bloggers like this: