Consiliul Judetean Cluj -Punct de vedere privind drumul pe care o ambulanță ar fi rămas blocată

June 5, 2018
358 Views

“Ca urmare a faptului că a fost solicitat un punct de vedere al Consiliului Județean Cluj cu privire la incidentul produs în acest sfârșit de săptămână în zona Vlădeasa, când un drum a fost blocat iar o ambulanță ce transporta un pacient ar fi fost, temporar, blocată, precizăm:
Drumul în cauză nu este, așa după cum greșit s-a vehiculat, unul județean iar lucrările desfășurate pe acesta nu au niciun fel de legătură cu Consiliul Județean, așa după cum eronat s-a speculat în mod pripit.
Drumul respectiv e unul comunal, DC 129 Rogojelu, iar investiția care îl vizează este gestionată de administratorul drumului, primăria locală.
Chiar dacă în prezent Consiliul Județean Cluj derulează lucrări pe numeroase sectoare de drum, toate acestea sunt exclusiv DRUMURI JUDEȚENE, singurele pe care forul administrativ județean are competența legală de a interveni.” arata reprezentanti Consiliului Judetean

Leave A Comment

%d bloggers like this: