Festival internațional de şah pentru juniori la Cluj-Napoca

May 31, 2018
126 Views

Ziua Copilului readuce o competiție îndrăgită și cu tradiție în Cluj-Napoca: Festivalul Internațional de Șah Lions, ediţia a IX-a. Turneul, organizat de Clubul Sportiv Pegas Cluj, în colaborare cu cluburile Lions clujene, are loc în perioada 1-3 iunie, la Casa de Cultură a Studenților.

Festivalul este unul din cele mai importante evenimente șahiste din Ardeal, datorită numărului mare de participanți- peste 300 anul acesta, veniți din România și Republica Moldova, dar și datorită premiilor puse în joc- atât în bani (6800 de lei pentru primele locuri), cât și în produse și obiecte- medalii, cupe, diplome, tricouri, dulciuri, etc. Fiecare copil va pleca acasă cu o diplomă și un cadou!

Festivalul de Șah Lions este destinat copiilor și juniorilor, fiind împărțit în 6 secțiuni, în funcție de vârsta (8 ani, 10 ani, 18 ani) și experiență. Cele 6 secțiuni sunt împărțite și ele în 2 categorii de experiență: ”nelegitimați”, sau amatori- respectiv copii care practică șah ocazional, și”legitimați”- cei care fac șah de performanță, legitimați la cluburi și înscriși în turnee omologate. De altfel, Festivalul se află sub egida Federației Române de Șah (FRS) și a Federației Internaționale de Șah (FIDE), rezultatele raportându-se acestora pentru calculul rating-urilor noi obținute de participanți. Se joacă cu ceas de control, timpul de gândire fiind de 90 de minute/partidă/jucător pentru grupa de 18 ani și 60 de minute pentru celelalte grupe.

AICI găsiţi lista de participanţi la cele 3 secțiuni de “legitimați”. Cele 3 secțiuni de “nelegitimați” nu sunt publicate, dar marea majoritate sunt copii din Cluj-Napoca. Alte informaţii pentru fiecare secțiune în parte, precum și calendarul competiției le găsiți AICI.

Leave A Comment

%d bloggers like this: