Au demarat lucrările de modernizare şi reabilitare pe drumul judeţean DJ 161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare

May 31, 2018
77 Views

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că, pe drumul județean DJ 161A, pe sectorul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare, au demarat lucrările de modernizare şi reabilitare a unui tronson cu o lungime de 7,19 kilometri, mai exact de la poziţia kilometrică 22+610 până la poziţia kilometrică 29+800.
„În prezent, lucrările sunt în plină desfășurare, astfel că, până în momentul de față a fost asfaltat un sector de drum în lungime de aproximativ doi kilometri. Importanța acestor lucrări derivă din faptul că acest drum traversează aproape întreaga regiune de sud-est a judeţului, oferind reale oportunităţi de dezvoltare economico-socială”, a precizat  Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj.
Lucrările au demarat prin refacerea dalelor de beton deteriorate, burduşiri, plombări şi aşternerea stratului de piatră în zonele unde se impune acest lucru. În această fază, se află în plină desfăşurare lucrările de aşternere a primului strat de asfalt, cel de binder.
Operațiunile presupun reabilitarea fundaţiei drumului în zonele afectate şi se vor finaliza prin aşternerea a două straturi de asfalt, binder şi strat de uzură. De asemenea, se vor realiza acostamente, şanţuri şi podeţe, finalizarea completă a proiectului urmând să se realizeze prin execuţia de marcaje şi semnalizare rutieră.
Lucrările au un termen de execuţie de 10 de luni şi sunt executate de Asocierea SC Samus Tec SA, SC Construct Perom şi SC Via Procons SRL. Bugetul alocat acestui proiect este de 6.726.768,95 lei, fără TVA.

Leave A Comment

%d bloggers like this: