Amplasare semafor mobil la podul Porțelanului

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă modificări în ceea ce privește circulația în zona podului Porțelanului, în scopul îmbunătățirii fluenței circulației.
Astfel, având în vedere creșterea valorilor de trafic în zona str. Nădășel-Pod Porțelanului-str. Porțelanului, până la realizarea noului pod care să permită circulația concomitent în ambele sensuri, Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Poliția Rutieră anunță amplasarea unui semafor mobil la Podul Porțelanului și schimbarea priorității în zonă astfel încât să fie posibilă degajarea circulației de pe pod. Prin urmare, strada Nădășel va deveni fără prioritate și se vor amplasa două indicatoare rutiere STOP de-o parte și de cealalta a intersecției cu str. Alexandru Sahia.

Leave A Comment

%d bloggers like this: