Restricţii de circulaţie cu ocazia Zilelor Clujului

Primăria Cluj-Napoca anunță restricționarea circulaţiei rutiere în mai multe zone din oraș cu ocazia manifestărilor organizate sub egida “Zilele Clujului”- ediţia a VIII-a. Această manifestare va avea loc în perioada 17 -20 mai 2018.

Astfel, începând de astăzi, 15 mai 2018, ora 23.00 până în data de 21 mai 2018, ora 23.00, va fi restricționată circulația rutieră pe banda trei a Pieței Unirii, latura de est.
De asemenea, Piața Unirii, str. Napoca, str. Universității și Bd Eroilor vor fi închise circulației rutiere după următorul program:
– joi, 17 mai între orele 21.00 – 23.00
– Vineri, 18 mai, între orele 17.00 – 23.00 (când situaţia o va mpune)
– Sâmbătă, 19 mai, între orele 15.50 – 23.00.
– Duminică, 20 mai a.c., între orele 18.00 – 23.00 (sau în momentul în care se impune).

Sâmbătă, 19 mai 2018, va fi restricţionată circulaţia rutieră, între orele 22.50 – 23.00, pe str. Regele Ferdinand, pe sensul de mers de la intersecţia străzii G. Bariţiu până la intersecţia cu Bd-ul 21 Decembrie 1989 şi va fi deviat traficul de pe B-dul 21 Decembrie 1989 pe str. Regele Ferdinand, de la intersecţie cu Piaţa Unirii.
Începând de vineri, 18 mai 2018, ora 23.00 până sâmbătă, 19 mai 2018, ora 23.00, va fi închisă circulația rutieră pe strada S. Micu (cu eliberarea parcărilor). De asemenea, sâmbătă, 19 mai 2018, între orele 16.50 – 23.00 va fi închisă circulația pe str. Iuliu Maniu, de la intersecția cu Piața Unirii până la intersecția cu str. Janos Bolyai și cu eliberarea parcărilor din data de 18 mai , ora 23.00. Parcarea cu barieră din Piața Unirii va fi închisă în data de 19 mai, între orele 00.00 – 23.55. Totodată, circulaţia rutieră va fi restricționată pe str. M. Kogălniceanu, str. Emanuel de Martonne și str. Herman Oberth din data de 16 mai, orele 18.00, până în data de 21 mai, orele 12.00.
Sâmbătă, 19 mai, între orele 16.00 – 17.00 va avea loc parada “Zilelor Clujului”, pe următorul traseu: str. Napoca – Piaţa Unirii – B-dul Eroilor, cu restricţionarea totală a circulaţiei rutiere şi Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989, cu restricţionarea secvenţială şi parţială a circulaţiei rutiere.

Leave A Comment

%d bloggers like this: