Consultari Iohannis – Dancila la Cotroceni pe teme de politoca externa

May 15, 2018
124 Views

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă vor discuta marţi, la Palatul Cotroceni, pe teme de politică externă.

Şeful statului i-a adresat luni o scrisoare oficială premierului în care o invită la Palatul Cotroceni, la consultări, pentru clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă.

“Stimată doamnă prim-ministru, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu evoluţii recente din politica externă, în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Constituţie, vă invit pentru consultări în data de 15 mai, ora 11,00, la Palatul Cotroceni. Consultările vizează clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă a României, inclusiv problematica relocării Ambasadei României din Statul Israel, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită”, se arată în invitaţia adresată premierului de către preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat că la această întâlnire premierul poate fi însoţit de miniştrii de resort.

Leave A Comment

%d bloggers like this: