Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu : Presedintia Romaniei la Consiliul UE va pune in prim-plan cetateanul

May 11, 2018
267 Views

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat joi, la Alba Iulia, că Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene (UE) va pune în prim-plan cetăţeanul şi nevoia ca Europa să răspundă aşteptărilor vieţii de zi cu zi, să gândească politici care pot fi resimţite de către cetăţeni în viaţa lor de zi cu zi.

“Aici (la Alba Iulia – n.r), mai mult ca oriunde, putem vorbi despre ceea ce înseamnă mesajul României pentru Europa, mai ales în perspectiva viitoarei Preşedinţii la Consiliul UE. Mă refer aici la coeziune, la nevoia de unitate, la nevoia de a lucra cu toţii împreună, respectându-ne reciproc, lucrând în ideea aceasta de a aduce prosperitate, bunăstare pentru toţii europenii. De fapt, astăzi am venit şi cu un mesaj, un mesaj din partea doamnei prim-ministru care m-a rugat, în primul rând, să vă transmit salutările dânsei şi, mai ales, să vă asigur că Guvernul României îşi asumă toate angajamentele pe care ţara noastră le-a luat la nivel european şi, mai ales, angajamentele care presupun sprijinirea atât a Preşedinţiei viitoare la Consiliul UE, cât şi ceea ce înseamnă acţiunile noastre, ale tuturor, pentru celebrarea Anului Centenar”, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, în discursul rostit în cadrul recepţiei organizate, la Alba Iulia, cu ocazia “Zilei Europei” de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Victor Negrescu a afirmat că România are ocazia, atât anul acesta, dar mai ales în 2019, să marcheze rolul pe care îl are în plan european.

“… vreau să vă spun că viitoarea noastră Preşedinţie la Consiliul UE va pune în prim-plan cetăţeanul şi nevoia ca Europa să răspundă aşteptărilor vieţii de zi cu zi, de fapt să gândească politici care pot fi resimţite de către cetăţeni în viaţa lor de zi cu zi”, a declarat ministrul.

Leave A Comment

%d bloggers like this: