Ziua mondială a râsului

May 6, 2018
270 Views

Ziua mondială a râsului se celebrează, anual, în prima duminică a lunii mai. În 2018, această zi este marcată la 6 mai.

Atât cu prilejul Zilei mondiale a râsului, cât şi în cadrul întâlnirilor obişnuite ale cluburilor dedicate râsului, sunt programate evenimente menite să stârnească zâmbete şi hohote de râs, precum spectacole de muzică şi dans ori concursuri umoristice.

Ziua mondială a râsului este iniţiativa indianului Madan Kataria, fondatorul mişcării ”Laughter Yoga” (Hasyayoga), adică terapia prin râs, el fiind şi autorul cărţii ”Laugh For No Reason” (2002) (Râzi fără motiv). Efectele acestei terapii sunt cât se poate de serioase şi importante, conform http://www.laughteryoga.ro/.

De exemplu, susţin adepţii terapiei amintite, eliberarea endorfinelor prin râs poate schimba în bine starea de spirit după doar câteva minute. Endorfinele, numite uneori şi ”molecule ale fericirii”, sunt substanţe chimice produse de creier ca răspuns la o varietate de stimului. Acestea pot reduce stresul, proprietăţile lor analgezice fiind comparate chiar cu cele ale morfinei. Mai mult, eliberarea endorfinelor în organism poate duce la îmbunătăţirea sistemului circulator şi întărirea celui imunitar.

Leave A Comment

%d bloggers like this: