Mediul de afaceri si persoanele fizice pot accesa portalul www.prevenire.gov.ro

May 1, 2018
208 Views

Operatorii economici şi persoanele fizice au acces, începând din 29 aprilie 2018, la portalul www.prevenire.gov.ro, instrument în care incluse toate principiile Legii prevenirii şi care va ajuta la creşterea gradului de educare antreprenorială, a anunţat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

‘Portalul www.prevenire.gov.ro este instrumentul care adună toate principiile Legii prevenirii, o lege foarte aşteptată de mediul de afaceri, prin care vrem să schimbăm percepţia asupra relaţiei antreprenor – stat. Nu ne aflăm pe poziţii antagonice. Suntem parteneri, iar această lege este doar un prim pas în modernizarea actului de control, creşterea gradului de educare antreprenorială şi conformarea colaborativă. Prin crearea şi gestionarea acestei platforme Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat îşi consolidează rolul de partener al antreprenorilor români şi străini, oferindu-le cele mai bune soluţii de dezvoltare a afacerilor în România’, susţine ministrul de resort, Ştefan Radu Oprea.

Potrivit sursei citate, atât operatorii economici, cât şi persoanele fizice au acces direct, nediscriminatoriu şi transparent la informaţii despre drepturile şi obligaţiile persoanelor supuse activităţilor de control, precum şi atribuţiile autorităţilor care constată contravenţiile şi aplică sancţiunile.

Leave A Comment

%d bloggers like this: