PROGNOZA METEO Vremea în următoarele trei luni: ploi şi temperaturi normale în mai şi iunie, secetă în iulie

April 30, 2018
414 Views

Vremea în următoarele trei luni va fi cu temperaturi variate: apropiate de normele climatologice, dar şi peste medii. Probabilitatea mai mare de precipitaţii se anunţă pentru lunile mai şi iunie, iar în iulie vor fi deficitare, arată prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Regimul termic estimat de către specialişti, pentru următoarele trei luni, va fi oscilant, cu valori termice apropiate de normele climatologice, dar şi peste medii.

Potrivit prognozei ANM, în luna mai, temperaturile medii vor avea valori apropiate de media climatologică, în sud, sud-est şi vest. Valori situate sub normalul perioadei vor fi consemnate, local, în celelalte zone. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru luna mai este de 14,9 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură între 12 şi 16 grade Celsius în Oltenia, între 13 şi 18 grade în Muntenia şi Dobrogea, respectiv între 15 şi 18 grade în Banat şi Crişana.

În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare vor fi apropiate de norme în sud-estul ţării şi excedentare în rest, respectiv peste 66,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş – de până la 89 l/mp, Muntenia (până la 86 l/mp), Crişana (până la 85 l/mp), Banat (până la 84 l/mp) şi Oltenia (până la 83 l/mp), iar mai scăzute în Dobrogea, respectiv de până la 47 l/mp.

Leave A Comment

%d bloggers like this: