Reprezentanţii Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi au anunţat că aniversează anul acesta Centenarul Bojdeucii din Ţicău – 100 de ani de la atestarea muzeală a Bojdeucii Ion Creangă – primul muzeu literar din România.
Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 13-15 aprilie, în cadrul Zilelor Bojdeucii, vor avea loc mai multe evenimente care vor marca acest moment din istoria muzeului.
“Bojdeuca Ion Creangă este primul muzeu literar înfiinţat în România, astfel încât e firesc să acordăm o atenţie specială sărbătoririi Centenarului ei. MNLR Iaşi a dedicat trei zile acestei aniversări, dar vom avea tot anul acţiuni care să marcheze secolul de când Bojdeuca s-a deschis către public, cu poveştile, povestirile şi amintirile ei”, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, Lucian Dan Teodorovici, managerul MNLR Iaşi.
…