Reforma administratiei publice, pe agenda discutiilor vicepremierului Paul Stanescu cu reprezentanti ai Comisiei Europene

April 12, 2018
251 Views

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-a întâlnit miercuri cu Stefan Olsson, director general la Direcţia Generală pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune a Comisiei Europene, şi cu Cendrine de Buggenoms, şef de unitate în aceeaşi direcţie.

Potrivit unui comunicat al MDRAP, remis AGERPRES, discuţiile au vizat, în special, reforma administraţiei publice, precum şi managementul şi implementarea fondurilor derulate prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

“Acordarea de sprijin autorităţilor publice locale şi creşterea absorbţiei fondurilor europene reprezintă două dintre priorităţile noastre de guvernare. La nivelul ministerului pe care îl conduc, precum şi la nivelul Guvernului, conştientizăm nevoile administraţiei publice din România şi le avem în vedere în toate demersurile noastre. În plus, fondurile europene reprezintă o oportunitate pentru modernizarea administraţiei, oportunitate pe care intenţionăm să o valorificăm cât de mult posibil”, a declarat Paul Stănescu.

Leave A Comment

%d bloggers like this: