Teodor Melescanu : Aderarea la OCDE, vazuta ca o modalitate de a impulsiona reforme interne

April 7, 2018
368 Views

Aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este văzută, în primul rând, ca o modalitate de stimulare a reformelor din România, subsumată obiectivului creşterii bunăstării cetăţenilor, a declarat vineri, la Paris, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, cu ocazia vizitei la sediul OCDE, unde s-a întâlnit cu secretarul general al organizaţiei, Angel Gurria.

“Considerăm că aderarea la OCDE nu constituie un scop în sine, ci o modalitate de a impulsiona agenda noastră de reforme interne şi, în acelaşi timp, o evoluţie firească după aderarea la NATO şi Uniunea Europeană. Pentru noi, această reuniune este o bună oportunitate de a confirma interesul de a deveni un membru al familiei OCDE. Dăm o înaltă apreciere şi ne însuşim valorile pe care OCDE le reprezintă – respectabilitate şi responsabilitate, prezervarea încrederii şi bunăstării cetăţenilor noştri, precum şi acces la cele mai bune politici şi practici disponibile, într-un spectru larg de domenii”, a precizat Meleşcanu, în discursul rostit în faţa Consiliului organizaţiei, format din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre OCDE, într-o reuniune dedicată României, prezidată de secretarul general.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis vineri AGERPRES, discursul ministrului român a fost urmat de un dialog cu reprezentanţii permanenţi ai statelor membre OCDE.

Leave A Comment

%d bloggers like this: