Săptămâna Meseriilor la Colegiul Tehnic Napoca

March 29, 2018
1,509 Views


În această săptămână, s-au desfășurat la Colegiul Tehnic Napoca mai multe activități și proiecte educaționale în cadrul Săptămânii Meseriilor, perioadă în care liceele tehnologice trebuie să-și promoveze oferta educațională în rândul elevilor de clasa a VIII-a.
Am participat azi la o astfel de activitate, gândită de Colegiul Tehnic Napoca drept o zi a porților deschise și de finalizare a unor proiecte adresate elevilor de gimnaziu. Este vorba de proiectul „Fii ghid pentru o zi !„, în cadrul căruia, pe parcursul lunii martie elevii au avut ocazia să viziteze școala, apoi au beneficiat de un tur al principalelor obiective turistice din oraș, iar ghizi au fost elevii de la clasele de turism de la Colegiul Tehnic Napoca, care și-au exersat astfel competențele de viitori tehnicieni în turism.
Un alt proiect -„România turistică„- s-a desfășurat sub forma unui concurs de prezentare de obiective turistice din județ, la care au participat elevi de la foarte multe școli gimnaziale, iar câștigători au fost elevii de la Școala din Măguri-Răcătău.
Cel mai spectaculos a fost concursul „Designer pentru o zi !„ la care elevi din clasa a VIII-a au trimis desene pentru realizarea unei ținute vestimentare pe o anumită temă, respectiv salopeta. Câștigătorii au fost invitați azi la festivitatea de premiere, au vizitat școala, au participat la ateliere de confecționat obiecte decorative sau ateliere gastronomice, alături de elevii și profesorii Colegiului Tehnic Napoca, apoi au avut posibilitatea să se întâlnească cu agenții economici, parteneri ai școlii pentru derularea stagiilor de practică și să afle aspecte interesante din ceea ce înseamnă munca în domeniul turismului, respective al confecțiilor textile. În final, au fost premiati castigatorii, care au asistat la o paradă a modei, cu confecții vestimentare create în atelierul școlii, după schițele câștigătorilor concursului.
A fost o zi plină de activități în care elevii claselor a VIII-a au vizita școala, au aflat ce proiecte derulează Colegiul Tehnic Napoca, o școală cu dotări deosebite , cu personal bine pregătit profesional, promotoare a valorilor europene ale educației, o școală în care multora din elevii de clasa a VIII-a care au fost în vizită, le-ar plăcea să învețe. La întrebarea „Ce le-a plăcut cel mai mult„ , majoritatea elevilor au evidențiat multitudinea de proiecte și activități la care participă elevii Colegiului Tehnic Napoca: culturale, sportive, de antreprenoriat, de mediu etc.

Leave A Comment

%d bloggers like this: