Parlamentul, şedinţă solemnă cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

March 27, 2018
176 Views

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni în şedinţă solemnă marţi, 27 martie, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
„Am aprobat memorandumul referitor la desfăşurarea şedinţei solemne a celor două Camere din 27 martie, care va marca 100 de ani de la alipirea Basarabiei la România”, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în 13 martie, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite.
Potrivit documentului, în cadrul şedinţei solemne va fi dezbătută şi adoptată „Declaraţia solemnă pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918”, prin care se vor reflecta unitatea poporului şi a limbii române, rolul avut de înaintaşii politici şi drumul ce trebuie să fie urmat de oamenii politici de astăzi, precum şi dorinţa de a continua procesul de modernizare şi integrare instituţională în UE.
Vor adresa alocuţiuni preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, reprezentanţii grupurilor parlamentare, precum şi invitaţii de onoare.

Leave A Comment

%d bloggers like this: