Premierul Viorica Dăncilă: cei care plătesc impozitul pe venit, CAS şi CASS vor completa o unică declaraţie

March 16, 2018
110 Views

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că în şedinţa de guvern va fi aprobată ordonanţa care comasează cele şapte declaraţii într-una singură, aceasta putând fi depusă, inclusiv electronic, până pe 15 iulie, iar plata contribuţiilor urmând să fie efectuată până pe 31 martie 2019.
”Am promis că Declaraţia 600 va dispărea. Am cerut o nouă reglementare să vină în sprijinul contribuabilului prin simplificare şi justificare raţională a procedutrilor. Vom adopta ordonanţa prin care vom introduce noua reglementare de plată a impozitului pe venit, CAS şi CASS. În primul rând, persoanele fizice care plătesc impozitul pe venit, CAS şi CASS vor completa o unică declaraţie, nu şapte – cum a fost până acum. Cred că asta reprezintă o simplificare majoră. Noul formular se va depune o singură dată pe an, iar termenul de depunere pentru anul acesta este de 15 iulie. Plata contribuţiilor poate fi efectuată până pe 31 martie 2019”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei Executivului.

Foto : captura video www.mediafax.ro

Leave A Comment

%d bloggers like this: