INS : Peste 53.300 de locuinte, finalizate in Romania in 2017

March 10, 2018
223 Views

Numărul locuinţelor finalizate în România, în 2017, s-a majorat cu 1.095 comparativ cu anul anterior, ajungând la 53.301 de unităţi, arată datele Institutul Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Pe de altă parte, la nivelul trimestrului IV din anul anterior, au fost date în folosinţă 13.929 locuinţe, în scădere cu 1.320 locuinţe, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

Potrivit sursei citate, în cursul anului trecut, din totalul de 53.301 de spaţii locative finalizate, pe medii de rezidenţă, cea mai mare pondere a locuinţelor s-a aflat în mediul urban (54,9%).

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, faţă de anul 2016, în 2017 a crescut atât numărul locuinţelor realizate din fonduri private (cu 554 locuinţe), cât şi numărul locuinţelor realizate din fonduri publice (cu 541 de locuinţe).

Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o creştere a numărului locuinţelor terminate, în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+1.107 locuinţe), Nord – Vest (+824), Vest (+347), Sud – Est (+168) şi Sud – Muntenia (+9). Pe de altă parte, scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord – Est (-844 locuinţe), Bucureşti – Ilfov (-489) şi Sud – Vest Oltenia (-27).

1 Comments

  1. Vă mulțumesc frumos dragi muncitori constructori ai mei ce lucram la dezvoltare urbanistic în România împreună cu Domnul General Zampieron Giusepe Renzo membru european pe occident înălțimea sa din Padova .Lugoj și Huși de Vaslui și aștept cu drag Romanii de pretutindeni la sa stea la rand la cite un apartament banii de investiții ce nea dat noua vin de la Dumnezeu Doamne Ajuta

Leave A Comment

%d bloggers like this: