Gherla: Arestat pentru că a furat 160 de lei

March 8, 2018
115 Views

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de comiterea unei tâlhării.

Din cercetări a reieşit că, la data de 5 martie a.c., în jurul orei 20:00, bărbatul, în vârstă de 47 de ani, din comuna Satulung, judeţul Maramureş, ar fi deposedat un bărbat de portmoneu, prin violenţă.

Victima, un bărbat, de 57 de ani, se deplasa pe drumul comunal din Fizeşu Gherlii spre domiciliu, în momentul în care cel în cauză, venind din spate, l-ar fi împins şi prin violenţe i-ar fi sustras portmoneul cu acte şi cu circa 160 de lei.

În urma identificării bărbatului, la data de 7 martie a fost emisă ordonanţă de reţinere pe numele acestuia, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În cursul zilei de azi, bărbatul va fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Leave A Comment

%d bloggers like this: