Legea referitoare la stabilirea unor masuri organizatorice cu privire la Centenar, promulgata

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2017 referitoare la stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale cu privire la Centenar.

Potrivit ordonanţei, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale preia activităţile şi structurile Departamentului Centenar, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în subordinea premierului, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Ministerul Culturii preia numărul de posturi şi personalul aferent Departamentului Centenar.

“Pentru realizarea unei bune coordonări la nivel naţional a pregătirii, organizării şi desfăşurării manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României şi a Primului Război Mondial se constituie Comitetul interministerial pentru Centenar. Acesta este condus de prim-ministru, în calitate de preşedinte, şi de ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, în calitate de vicepreşedinte”, se mai arată în actul normativ.

Leave A Comment

%d bloggers like this: