RADEF RomaniaFilm a intrat în insolvenţă/ Până în 1990, Regia deţinea 600 de săli de cinema, acum au rămas doar 12

February 22, 2018
122 Views

RADEF RomaniaFilm a intrat în insolvenţă la solicitarea ANAF, la sfârşitul acestie săptămâni urmând să aibă loc o primă întâlnire a conducerii companiei cu administratorul judiciar şi cu reprezentanţii Ministerului Culturii, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Mironescu, directorul regiei.
Fiscul invocă o datorie de 25 de milioane de lei, dar regia va face recurs, pentru că nu este de acord cu această valoare, a precizat directorul.
În prezent regia mai are 12 săli de cinema în funcţiune, din care 4 au fost digitalizate.
Directorul Mironescu spune că a preluat regia în noiembrie 2015, cu datorii de 5 milioane de lei. După un an datoriile au scăzut la 2,5 milioane lei, iar anul acesta regia are profit, a spus directorul.
Până în anul 1990, RADEF a deţinut 600 de săli de cinema. Numărul acestora a scăzut în fiecare an, ajungând în 2002 la 415, patru ani mai târziu la 317 săli şi grădini de spectacol cinematografic. Dintre acestea 160 erau închiriate şi alte peste 100 închise.
În 2008, Guvernul a decis trecerea tuturor sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic aflate în administrarea RADEF în domeniul public al consiliilor locale. Astfel, din cele 279 cinematografe, 107 cinematografe şi terenurile aferente au trecut la autorităţile locale. Potrivit RADEF, din cele 279 de cinematografe şi grădini de spectacol, 93 erau închise de „mulţi ani”, pentru ele regia având de plătit impozitele pe clădiri şi terenuri aferente. De asemenea, 149 de cinematografe şi grădini de spectacol aveau o situaţie „juridică neclară”.

Leave A Comment

%d bloggers like this: