Autorităţile publice locale şi judeţene, instituţiile din sectorul public, dar şi companiile private care accesează şi prelucrează date cu caracter personal pot aplica, începând cu data de 19 februarie 2018, la Programul de formare şi sprijin “Ofiţeri pentru securitatea datelor cu caracter personal (DPO)”, derulat în co-tutelă de Catedra Internaţională Onorifică “Jean Bart” (CIO-SUERD) şi Departamentul de Formare şi Consiliere al Asociaţiei “Comunităţile Locale Riverane Dunării” (CLDR România), în colaborare cu o companie de profil.
Conform iniţiatorilor programului, cursurile de instruire, perfecţionare, responsabilizare şi analiză pentru certificarea personalului afectat în calitate de Data Protection Officer (DPO) sunt realizate şi transmise într-un limbaj accesibil, cu aplicaţii practice, oferite prin CIO-SUERD.
Proiectul vizează, de asemenea, modalitatea de aliniere la prevederile articolelor 37 – 39 din Regulamentul General privind Protecţia Datelor (General Data Protection Regulation – GDPR), cu privire la obligaţia formării de bază a angajaţilor care utilizează date personale şi obligaţia de desemnare de către companii şi instituţii a unui DPO.
Cursul se derulează în sistem online şi este format din şase module pe durata a două zile. În acest sens, participanţii, care trebuie să aibă cel puţin studii medii, vor primi acces la cont personalizat cu materialele de curs, ce va fi disponibil prin platforma de e-learning (învăţare prin intermediul unei platforme internet) pusă la dispoziţie de organizatori.
…