Municipalitatea anunță noi reglementări în ceea ce privește circulația în zona centrală

February 16, 2018
95 Views

Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunţă implementarea unor modificări în ceea ce privește circulația, în scopul îmbunătățirii fluenței acesteia,  după cum urmează:

  • Virajul la stânga pentru traficul general de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 înspre str. Bolyai Janos se va efectua cu asigurare prealabilă, pe culoarea galben intermitent.
  • Circulația mijloacelor de transport în comun și a bicicletelor pe axa E-V, Bulevardul 21 Decembrie 1989 la semaforul de la centrul comercial Sora se va desfășura atât în faza dedicată, pe culoarea verde a Semaforului „BUS”, cât și în faza de circulație a traficului general pe culoarea galben intermitent, cu obligativitatea de a se asigura în prealabil, până la finalul secvenței de verde.
  • Virajul la stânga pentru autovehiculele dinspre Piața Cipariu înspre str. Posada se va efectua pe culoarea galben intermitent, cu asigurare prealabilă și cu acordare de prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii Posada.
  • Virajul la stânga pentru autovehiculele care circulă dinspre latura estică a Pieței Avram Iancu se va efectua pe culoarea galben intermitent, cu asigurare prealabilă și cu acordare de prioritate pietonilor angajați în traversarea pieței.

Leave A Comment

%d bloggers like this: