Tradiţii la Moşii de iarnă, ziua în care se face pomenirea morţilor. Ce e interzis în sâmbăta dinaintea Înfricoşatei Judecăţi

La Moşii de iarnă sau Sâmbătă piftiilor, sărbătoare celebrată de creştinii ortodocşi pe 10 februarie, tradiţia populară spune că nu e bine să lucrezi pentru că rişti să înnebuneşti sau să tremuri. Pomenirea morţilor se face în fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi. Această zi mai este cunoscută şi sub denumirea populară de Moşii de iarnă.
“Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos”, explică părintele Ramon Eugen Ilie, proiereul Călăraşiului şi paroh la biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Conform scrierilor ortodoxe, moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.
În tradiţia ortodoxă, în ziua praznicului se aduc la biserică, pentru a fi sfinţite, coliva, prescurea şi o sticlă de vin. De asemenea, se sfinţesc vase cu mâncare şi pachete cu alimente pe care rudele celor adormiţi le împart după slujba de pomenire.

Lumânări aprinse la căpătâi pentru iertarea păcatelor

Tradiţia creştină spune că ofrandele oferite de sufletul celor adormiţi au putere de mijlocire pe lângă Dumnezeu pentru iertarea păcatelor săvârşite de către ei, cu gândul sau cu fapta, în timpul vieţii. În amintirea celor adormiţi, urmaşii merg la cimitir pentru a le curăţa mormintele şi a le aşeza flori şi lumânări aprinse la căpătâi.
„În afară de faptul că în calendarul nostru creştin fiecare sâmbătă este considerată zi de pomenire a morţilor cele mai cunoscute sâmbete sunt: Moşii de vară – în sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt şi Moşii de iarnă – în sâmbăta dinaintea Înfricoşatei Judecăţi”, a precizat pr. lect. dr. Marian Mihai – Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, citat de basilica.ro.

Leave A Comment

%d bloggers like this: