Program de finantare a afacerilor din domeniul IT sau al industriilor creative, lansat la Cluj

Două asociaţii din Transilvania au lansat, vineri, la Cluj, programul Critbiz, prin care 400 de persoane care vor să îşi deschidă o afacere în domeniul IT şi al industriilor creative vor primi educaţie antreprenorială, iar 48 dintre acestea vor fi susţinute financiar să îşi dezvolte ideile.

Programul se adresează în egală măsură tinerilor şi adulţilor, cu vârste între 18 şi 64 de ani, din judeţele Bihor, Bistriţa. Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, care vor să îşi dezvolte o afacere în domeniul IT sau al industriilor ceative.

Reprezentanţii celor două ONG-uri, respectiv Grupul Pont şi Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor, au considerat că aceste două domenii au un potenţial încă insuficient exploatat în Transilvania.

“Apropo de domeniul IT în Cluj, se face foarte mult outsourcing (n. r. – firmele nu dezvoltă atât produse pe care apoi să le lanseze pe piaţă, ci execută comenzi ale altor companii, de obicei din afara României). Vrem să convingem acei programatori care lucrează la companii mai mari să înceapă să se gândească la nişte soluţii care sunt produsul său propriu. Iar pe partea de industrie creativă, s-a discutat foarte mult şi pe marginea subiectului candidaturii Clujului la titlu de capitală europeană a culturii, industria creativă funcţionează mult mai bine, dar partea antreprenorială a acesteia merită dezvoltată. Încă nu funcţionează atât de bine. (…) Aceste două domenii pot să devină un motor de dezvoltare”, a declarat Andras Farkas, de la Grupul Pont.

Cursurile pentru cele 400 de persoane care doresc să îşi dezvolte abilităţile şi cunoştinţele de antreprenoriat vor avea loc în toate judeţele menţionate în două părţi, prima etapă durând trei zile, iar cealaltă patru zile.

În timpul acestor module, cursanţii vor învăţa noţiuni despre spiritul antreprenorial, despre impozitarea în România, ce este un contract de muncă sau unul comercial, precum şi detalii legate de operaţiunile bancare sau alte informaţii care le pot fi utile.

Dintre cei 400 de cursanţi, 48 pot câştiga şi finanţarea necesară dezoltării afacerii lor, dacă vor reuşi să convingă juriul că ideile lor sunt sustenabile şi ingenioase.

Primul concurs va avea loc la nivel local, când vor fi aleşi câte patru câştigători pentru fiecare judeţ, iar al doilea la nivel regional. De asemenea, organizatorii şi-au propus să menţină un echilibru între finanţările din domeniul IT şi cele din industriile creative.

În ceea ce priveşte susţinerea financiară, aceasta poate fi de maxim 40.000 de euro pentru o firmă.

Companiile câştigătoare pot primi o prefinanţare de maxim 75%, restul de bani urmând să fie acordaţi după ce antreprenorul reuşeşte să aibă o activitate comercială care să fie egală cu o treime din suma care i-a fost acordată.

Fiecare dintre afacerile finanţate trebuie să genereze două locuri de muncă, iar antreprenorul poate fi şi angajat al companiei.

Proiectul Critbiz, care are o valoare de 11.870.247 lei, are o perioadă de implementare de trei ani şi este derulat în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie din Bihor, pe Programul Operaţional Capital Uman. AGERPRES

Leave A Comment

%d bloggers like this: