PNL Cluj: Guvernarea PSD-ALDE nu și-a respectat 95% din programul electoral

Liderii PNL Cluj au arătat astăzi, în cadrul unei conferințe depresă, dezastrul în cifre al guvernării PSD-ALDE, care a reușit să respecte doar 5% din programul de guvernare prin care a obținut voturile românilor la ultimele alegeri.

Potrivit vicepreședintelui PNL, Adrian Oros, tot ce a făcut puterea în tot acest timp a fost să găsească pârghii de subordonare politică a justiției și să orchestreze răzbunări în interiorul PSD.

Mai mult, Liviu Dragnea ar fi reușit să rezolve problema șomajului din Teleorman prin agajarea a 64 de secretari de stat din județul său, fiecare cu 5 consilieri și un șef de cabinet, rezultând un aparat guvernamental mamut, susținut din bani publici.

Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, a făcut referire la dezastrul din sistemul de învățământ, unde se propune desființarea a 2000 de școli, la care se adaugă riscul de blocare a finanțării europene pentru îndepărtarea de valorile europene în privința justiției. În acest caz, Comisia Europeană va organiza o dezbatere în data de 7 februarie 2018, pentru a vedea dacă se impune aplicarea de sancțiuni României.

Daniel Buda a cerut demisia lui Liviu Dragnea și a lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Parlamentului, care urmare a scrisorii deschise trimise către președintele Comisiei Europene, prin care informau că din punctul lor de vedere, Bruxelles-ul este prost infromat cu privire la legile justiției din România.

Deputatul Sorin Moldovan a prezentat situația din sistemul educațional, unde PSD-ALDE au făcut o mulțime de promisiuni, neonorate. Deși au promis o alocare de 6000 de lei/student, în 2017 această finanțare a ajuns la doar 3600 de lei. În plus, dacă până acum studenții călătoreau gratuit cu trenul, din luna octombrie au acest drept doar cei până în 26 de ani, nu s-au deblat subvențiile pentru cantine și cămine studențești, și se suprapolitizează învățământul preuniversitar prin numirea de directori direct prin ordin, nu prin concursuri.

Un indicator în domeniul educației este și alocarea a doar 2,9% din PIB pentru sistem, pe când în legea educației se prevede un minim de 6%.

Leave A Comment

%d bloggers like this: