Presedintele Klaus Iohannis se consulta cu formatiunile parlamentare pentru desemnarea unui premier

January 17, 2018
151 Views

Preşedintele Klaus Iohannis se consultă, miercuri, cu partidele şi formaţiunile reprezentate în Parlament în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de premier, după ce Mihai Tudose a demisionat din funcţie.

Consultările vor începe la ora 12,00, cu reprezentanţii PSD şi ALDE. La ora 13,00, urmează PNL, la 14,00 – USR, la 14,30 – PMP, iar la 15,00 – UDMR. Reprezentanţii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale se vor întâlni cu preşedintele Iohannis la ora 15,30.

Social-democraţii au nominalizat-o în şedinţa Comitetului Executiv Naţional de marţi pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, urmând ca ALDE să se reunească miercuri în şedinţa conducerii pentru a valida oficial propunerea PSD. Pe de altă parte, Opoziţia susţine alegeri anticipate.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că Viorica Dăncilă este un europarlamentar respectat la Bruxelles iar desemnarea ei ca premier va ajuta România în procesul de pregătire a preluării, anul viitor, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Dragnea a precizat că va face parte din delegaţia care va merge la Cotroceni alături de secretarul general al PSD, Marian Neacşu, şi de încă un social-democrat, al cărui nume nu este încă stabilit, precum şi de doi reprezentanţi ai ALDE. Potrivit ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, ALDE va fi reprezentată la consultările de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier de secretarul general al formaţiunii, Daniel Chiţoiu, şi de vicepreşedintele Graţiela Gavrilescu.

Partidul Naţional Liberal va merge la Cotroceni cu mandatul de a solicita alegeri anticipate, în măsura în care este posibil constituţional, iar, în cazul în care nu se poate acest lucru, să nu refuze răspunderea de a forma o majoritate parlamentară care să sprijine un Guvern fără PSD, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

“Răspunderea exclusivă pentru crizele politice permanente care au fost declanşate în România şi pentru guvernare catastrofală este exclusiv a PSD. Obiectivul nostru este ca PSD să nu mai fie la guvernare. Am hotărât să nu participăm la nicio formulă de guvernare cu PSD, am hotărât să votăm împotriva oricărui Guvern care conţine în structura guvernamentală PSD. Am decis ca mandatul delegaţiei să fie solicitarea de alegeri anticipate, în măsura în care este posibil constituţional. PNL este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării prin câştigarea alegerilor anticipate. Am hotărât că, în cazul în care nu se va lua o decizie favorabilă demarării procedurilor anticipatelor, PNL să nu refuze în cazul în care i se solicită răspunderea de a forma o majoritate parlamentară care să sprijine un Guvern evident fără PSD”, a precizat Orban.

Leave A Comment

%d bloggers like this: