Haosul din fiscalitate continuă. Cum arată formularul 600 care a provocat scandalul începutului de an la ANAF: Are patru pagini numai de instrucţiuni. Peste 210.000 de români trebuie să îl completeze

Aproximativ 210.000 de ro­mâni sunt obligaţi să de­pună la Agenţia Naţio­nală de Administrare Fis­cală (ANAF) formularul 600, un document prin care aceştia tre­buie să arate ce venituri au obţinut în 2017 sau cred că vor obţine anul acesta pe lân­gă salarii, astfel încât Fiscul să le cal­cu­leze ce contribuţii sociale au de plătit.

„Termenul de 31 ianuarie pentru de­pu­­nerea formularului 600 este o grabă spe­­cifică a unui buget gol, prin care statul vrea să încaseze banii cât mai repede. Încă nu avem toate detaliile necesare pentru aceas­tă declaraţie, este un haos“, a spus Valentina Saygo, managing partner la firma de consultanţă fiscală Ask for Accounting.

Formularul trebuie depus doar de con­tribuabilii care obţin venituri extrasalariale din surse precum: activităţi inde­pendente, chi­rii, investiţii, activităţi agricole etc. în cuan­tum cel puţin egal cu 12 salarii minime pe economie (respectiv 22.800 de lei, adică valoarea salariului minim brut pe economie de 1.900 lei x 12 luni).

Astfel, fiecare persoană care a obţinut în 2017 sau care crede că va obţine venituri ex­trasalariale de peste 22.800 de lei în 2018 tre­buie să plătească 35% din aceas­tă sumă drept con­tri­­buţii la pensie (CAS – 25%) şi la sănătate (CASS – 10%), adică apro­xi­ma­tiv 8.000 de lei.

Leave A Comment

%d bloggers like this: