5 paşi pentru a avea un an de succes. Sfaturile specialiştilor. Nu e de ajuns doar să îţi doreşti ceva şi apoi să aştepţi să se întâmple de la sine

January 8, 2018
114 Views

Câte dintre rezoluţiile de la început de an au fost bifate şi scrise şi pe lista de realizări la final de an? Ei bine, tocmai pentru a-ţi atinge obiectivele propuse, iată mai jos o listă cu 5 paşi ce-ţi vor fi de ajutor în bifarea dorinţelor de început de an.
Lista este alcătuită de psihoterapeutul Constantin Cornea care consideră că nu este de ajuns doar să îţi doreşti ceva şi apoi să aştepţi să se întâmple de la sine. Şi nici să te bazezi pe ritualuri, culori norocoase, astrograme sau amulete benefice. TREBUIE să şi acţionezi în consecinţă, scrie csid.ro.
Iată care sunt în opinia specialistului paşii ce îţi pot asigura succesul, indiferent că ne gândim la succesul financiar, profesional, la o nouă relaţie sau la îmbunătăţirea celei în care suntem.
Planul de viaţă
Este acel master plan care ar trebui să fie construit pe baza talentelor native, sau dezvoltate ulterior, resurselor de orice gen (studii profesionale, capacitate financiară, relaţii de prietenie) necesare dezvoltării profesionale, personale, sau sociale. Un astfel de plan, bine conturat, te poate face să căştigi timp şi să găseşti căile cele mai potrivite pentru a te face fericit. Indiferent dacă fericirea constă într-o relaţie de cuplu, carieră sau hobby-uri.
Elementele toxice
Sunt acele elemente ce te pot ţine pe loc sau chiar trage înapoi. Şi aici vorbim despre:
– Starea de sănătate. Mergi la medic şi încearcă să îţi rezolvi orice problemă de sănătate ai, indiferent dacă vorbim de o carie sau de o dereglare hormonală care ţi-a adus nişte kilograme în plus.
– Tonusul. Acesta poate fi maxim dacă: ai rezolvat problemele de sănătate şi faci un sport sub îndrumarea unui specialist care ţi-a creat un program personalizat ce te poate face să arăţi mai bine ca niciodată.
– Prieteni toxici: cei care te folosesc pentru a se plânge, care te atrag în viciile lor (alcool, droguri), cei care îţi mănâncă timpul, resursele financiare sau emoţionale fără să îţi ofere ceva în schimb.
– Planurile toxice. Aici putem enumera: planurile părinţilor ce te-au bântuit dar nu te-au caracterizat, încă din copilărie. Planurile partenerei ce te vrea într-un fel sau altul, fără legătură cu modul tău de a fi, sau planurile şefilor sau ale companiei ce te pot ţine pe loc, sau te pot duce într-o direcţie în care nu te regăseşti.
Stabilirea resurselor

Leave A Comment

%d bloggers like this: