Retrospectiva 2017 Cluj : Anul mai multor performante si premiere culturale, sportive, medicale si de infrastructura

January 1, 2018
129 Views

Un amplu reportaj privind evenimentele petrecute in anul 2017 la Cluj-Napoca, anul mai multor performante si premiere culturale, sportive, medicale si de infrastructura, scris de Agentia Nationala de Presa, AGERPRES :

Unul dintre cele mai mari oraşe din România, Cluj-Napoca este în mod egal un pol cultural şi un centru administrativ, cu importante voci atât în domeniul justiţiei, cât şi al economiei sau al politicii. Efervescenţa vieţii acestui oraş este susţinută şi de faptul că este cel mai important centru universitar dintre Bucureşti şi Budapesta, ceea ce determină o dinamică nu doar a populaţiei, datorită celor aproximativ 100.000 de studenţi care învaţă aici, ci şi a ideilor şi cercetărilor care se nasc aici.

*** Vedetele TIFF, Untold şi Electric Castle

* Singurul oraş din România cu două teatre şi două opere naţionale (române şi maghiare), Cluj-Napoca este în acelaşi timp şi decorul celui mai mare festival românesc de film, TIFF, şi a două festivaluri de muzică ce atrag un număr impresionant de persoane, deşi sunt noi în peisajul cultural clujean.
Dintre spectacolele montate pe scenele clujene, premiera baletului “Zorba” a atras poate cel mai mult atenţia nu doar datorită ineditului, ci şi pentru faptul că a fost adusă în stradă. Spectacolul a fost pus în operă pentru prima dată în vara acestui an pe o scenă din ţara noastră de către teatrul liric din Cluj. Evenimentul, montat pe muzica lui Mikis Theodorakis, considerat unul dintre cei mai mari compozitori greci contemporani, a purtat semnătura coregrafului Lorca Massine. Una dintre reprezentaţii a avut loc în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, încheind astfel stagiunea trecută.

* Rebelul filmului francez, simbol al cinematografiei europene şi unul dintre cei mai iubiţi actori ai lumii, legendarul Alain Delon a venit pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Publicul a putut vedea la ediţia din acest an, care a avut loc la începutul lunii iunie, peste 200 de filme, provenind din 53 de ţări.
Preşedintele TIFF, regizorul Tudor Giurgiu, a declarat că anul acesta a fost pentru prima dată când festivalul a inclus un program destinat profesioniştilor de film din cinematografie.
“Trofeul Transilvania” a fost câştigat în acest an de filmul “Familia mea fericită”, realizat de Nana Ekvtimishvili, o regizoare georgiană, şi de germanul Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru.

* Sute de festivalieri au participat, pe parcursul celor patru zile de Untold, la evenimentele muzicale organizate pe cele 10 scene. Scena principală a fost inspirată de ideea unui cuib de dragon, organizatorii sperând ca povestea care i-a fost conferită să atragă cât mai mulţi participanţi la concertele susţinute pe stadionul Cluj Arena. Scena a avut 35 de metri înălţime şi 100 de metri lăţime, fiind cea mai mare scenă construită până la acel moment în România.
Organizatorii Untold au avut la dispoziţie pentru acest an un buget de 10 milioane de euro, cel mai mare de până acum, astfel că şi scena sau perimetrul festivalului au fost mărite.
Untold a propus, ca şi în anii trecuţi, o lume a fanteziei, în care festivalierii a fost invitaţi să intre, ca personaje de poveste. Ei au putut fi pentru câteva zile, pe parcursul festivalului, regi, regine, zeiţe sau zei, dar şi multe alte personaje de poveste.
Potrivit managerului festivalului, Bogdan Buta, sumele dedicate artiştilor au fost în acest an mărite cu 50% faţă de ediţia precedentă. La Untold, care a avut loc între 3 şi 6 august, au urcat pe scenă nu mai puţin de 200 de artişti.
Evenimentul, fiind unul de amploare, practic, cel mai mare din România de acest fel, nu a fost lipsit de probleme. Zeci de persoane au făcut reclamaţii la Primăria Cluj-Napoca, în primele două zile ale festivalului Untold, împotriva nivelului ridicat de zgomot al concertelor. Cele mai afectate au fost două cartiere care se află în proximitatea arealului de 230.000 de metri pătraţi în care s-a desfăşurat festivalul şi care cuprinde zona Parcului Central, a stadionului Cluj Arena şi a Sălii Polivalente. Persoanele au reclamat nivelul crescut de zgomot, mai ales pe timpul nopţii, când au avut loc concertele, care au ţinut până la 5,00-6,00 dimineaţa. De asemenea, unii s-au plâns de faptul că în toiul nopţii au fost treziţi de bubuiturile focurilor de artificii.
În cei trei ani de când se organizează festivalul oamenii au reclamat şi faptul că o zonă importantă din centrul oraşului, în care se află şi Parcul Central, este închisă publicului iar traficul este îngreunat.
Potrivit organizatorilor, festivalul a crescut de la o ediţie la alta, atrăgând peste 200.000 de persoane, dintre care cei mai mulţi sunt din afara oraşului Cluj-Napoca, lucru care pune în dificultate şi infrastructura de cazare a municipiului.

* Nu la fel de mare, însă născut cu câţiva ani înaintea Untold şi cu un public extrem de dedicat, care îşi plănuieşte din timp vacanţele în funcţie de organizarea evenimentului muzical, este Electric Castle, care a fost primul festival organizat în România în incinta unui castel. Organizatorii au ales pentru Electric Castle decorul castelului de la Bonţida, vechi de 500 de ani şi supranumit altădată Versailles-ul Transilvaniei, care conferă evenimentului un farmec aparte. Deosebită este şi selecţia muzicală, care aduce în faţa publicului o gamă largă şi interesantă de sunete şi artişti mai mult sau mai puţini cunoscuţi.
Nici organizarea Electric Castle nu a fost lipsită de peripeţii. Dacă Untold este singurul festival muzical din Europa organizat în centrul unui oraş, Electric Castle renaşte în fiecare vară pe câmpurile de lângă comuna Bonţida, aflată la 25 de kilometri de Cluj-Napoca. Peisajul idilic le poate da mult de furcă organizatorilor, mai ales dacă plouă, iar ploaia a devenit o tradiţie a festivalului. Drumurile de ţară şi spaţiile în care sunt montate scenele se transformă în mocirle, astfel că festivalierii nu mai vin la Bonţida decât înarmaţi cu pelerine de ploaie şi cizme de cauciuc. Într-unul din anii trecuţi a plouat atât de mult, încât stocurile magazinelor au fost golite de articolele de ploaie.

* “Jazz in the Park”, care aduce în fiecare vară concerte şi o atmosferă relaxantă în Parcul Central, unde muzica poate fi ascultată din hamac sau “Toamna Muzicală Clujeană”, cel mai longeviv festival de muzică clasică din România, ajuns la a 51-a ediţie, completează peisajul cultural al Clujului.

*** Gazda unor competiţii sportive mondiale şi europene

Cluj-Napoca a fost în 2017 şi gazda unor manifestări sportive importante, de anvergură europeană şi mondială, fapt care a determinat municipalitatea să facă demersurile necesare pentru obţinerea titlului de Oraş European al Sportului în anul 2018, titlu care ar deschide perspective reale şi pentru candidatura oraşului la titlul de Capitală Europeană a Sportului pentru anul 2021 sau 2022.

* În premieră pentru România, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a găzduit, în perioada 1-7 septembrie, o grupă a EuroBasket 2017, din care au făcut parte echipele României, Spaniei, Croaţiei, Cehiei, Ungariei şi Muntenegrului.

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: