Un minor din Turda a avariat trei autoturisme de Crăciun și a părăsit locul faptei

December 27, 2017
156 Views

La data de 25.12.2017, în jurul orei 00:30, poliţiştii din cadrul Poliției Turda,  Biroul Rutier, au fost sesizati despre faptul ca pe strada Calea Victoriei din Turda, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. Poliţiştii rutieri s-au deplasat la fata locului unde au constatat că autorul tamponarii a părăsit locul faptei.

Presupusul autor, un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Turda, a fost depistat în cursul  aceleiaşi zile.

Acesta, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie, a intrat în coliziune cu alte 3 autoturisme.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Cod Penal, făptuitorul fiind cercetat în stare de libertate.

Leave A Comment

%d bloggers like this: