Poveşti despre Crăciun. De la sărbătoarea naşterii lui Iisus la Moş Crăciun şi istoria bradului

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus, dar este şi sărbătoarea care aduce an de an în familie obiceiuri precum colindatul şi împodobirea bradului, sub care copiii aşteaptă darurile Moşului.
Creştinii sărbătoresc pe 25 decembrie naşterea lui Iisus din Nazaret. Odată cu răspândirea învăţămintelor sale, multe dintre tradiţiile străvechi ce au precedat sărbătoarea Crăciunului au fost înglobate de bisericile creştine. Păgânii de pe vechiul continent european celebrau la finele anului solstiţiul de iarnă, prilej de veselie, întrucât prevestea întoarcerea soarelui şi a luminii. Multe dintre obiceiurile lor au fost “creştinate” şi duse mai departe, fiind acum de nelipsit în preajma sărbătorilor de iarnă.
Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Rosh Hashanah (sărbătoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată “Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare.
În anul 320, Papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus.
Numit iniţial “festivalul naşterii”, sărbătoarea creştină care marca venirea pe lume a fiului lui Dumnezeu s-a răspândit cu trecerea timpului pe tot continentul european. În jurul anilor 432, Crăciunul era sărbătorit în Egipt, iar la finele secolului al VI-lea a ajuns şi în Anglia. La sfârşitul secolului al VIII-lea, Crăciunul devenea o tradiţie împământenită şi în nordul Europei.
Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.
În epoca modernă, Crăciunul este asociat cu decorarea bradului, mersul la biserică, mesele în familie, colindul, dar şi cu venirea lui Moş Crăciun. Obiceiuri care sunt astăzi de nelipsit în aproape toate colţurile lumii se trag aşadar din lunga istorie a serbărilor luminii, împletite cu datini şi tradiţii răspândite sau absorbite de sărbătoarea creştină a naşterii lui Iisus Hristos.
Moş Crăciun, un personaj magic
Moş Crăciun îşi are originile în legendele, istoria şi folclorul european. În culturile occidentale, el a ajuns să fie ilustrat cu imaginea unui bătrân simpatic, cu barbă şi burtă, care le aduce copiilor jucării şi dulciuri în Ajunul Crăciunului. Figura modernă a lui Moş Crăciun este inspirată de cea a Sfântului Nicolae din Myra, un episcop creştin care a trăit în secolul al IV-lea în provincia Licia din Anatolia bizantină. El era recunoscut pentru darurile făcute celor săraci, în special pentru zestrea oferită fetelor unui creştin pios, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se prostitueze.
Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe.
Tradiţiile contemporane despre Crăciun, despre Moşul “darnic şi bun”, “încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.
Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său.
În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. El este bătrân, are o barbă lungă şi este bogat, de vreme ce are turme şi dare de mână.
În mai multe ţări, printre care şi România, “Moş Nicolae” este sărbătorit în continuare la începutul lunii decembrie, când copiii cuminţi sunt răsplătiţi cu dulciuri, în vreme ce copiii obraznici găsesc în ghete nuiele.
Reprezentări ale Sfântului Nicolae, cel ce aduce daruri celor mici, numit de olandezi Sinterklaas, au fost combinate cu reprezentările “părintelui Crăciun” din cultura engleză şi au dus la apariţia lui “Santa Claus” în America şi în ţările vorbitoare de limba engleză.
Pe de altă parte, ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiriduşii mai degrabă aşteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.
Moş Crăciun în jurul lumii…

Leave A Comment

%d bloggers like this: