Craciunul luminarii sufletului

In preajma Craciunului, multe din colindele noastre strabune ni-L binevestesc pe “Hristos, Mesia chip luminos”. Acest fapt nu este rodul intamplarii. Exista deopotriva atat un temei teologic profund, cat si o necesitate reala in ceea ce ne priveste, pe care se intemeiaza acest vers.

Pe de-o parte, vorbim despre Intruparea Celui ce este “Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat”, iar pe de alta, despre nevoia de lumina pe care o resimtim toti cei care intampinam Nasterea Sa avand chipul umbrit de pacate, de grijile cotidiene, de monotonia vietii etc.

“Cu noi este Dumnezeu”

Profetul Isaia i-a dat Domnului, cu peste 700 de ani inainte de intruparea Sa, numele de Emanuel: “Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu, si vor pune numele lui Emanuel (7, 14). Acest nume inseamna “cu noi este Dumnezeu”.

In cantarea cu acelasi nume din slujba Pavecernitei, marturisim cum “Poporul cel ce locuia in intuneric si in umbra mortii a vazut lumina mare. Caci cu noi este Dumnezeu”. Altfel spus, Dumnezeu Cuvantul se intrupeaza pentru a-l scoate pe om din intunericul cel mai din afara si a-l face partas luminii Sale.

Noi cei de astazi am pierdut acea bucurie data de trairea constienta a prezentei dumnezeiesti. Crestinul care nu marturiseste doar la nivel declarativ “cu noi este Dumnezeu”, ci mai ales existential, are intotdeauna chipul luminos. Acesta cunoaste ca este chemat de Hristos sa vietuiasca in vesnicie intru lumina Sa.

“Rasarit-a lumii lumina cunostintei”

Daca citim pericopele evanghelice in care ni se relateaza evenimentul Nasterii Domnului, daca privim icoana sau daca ascultam imnurile praznicului si colindele, constatam cum toate ne vorbesc, sub o forma sau alta, despre prezenta si insemnatatea luminii.

Dar in toate acestea este subliniata mai ales natura duhovniceasca a luminii. Lumina lui Hristos nu este cea fizica. Este lumina Sa necreata, Nasterea Domnului, prin unirea celor doua firi, in persoana lui Hristos, oferind omului posibilitatea impartasirii de energiile dumnezeiesti in chip nemijlocit.

In acest sens, troparul praznicului, nu face decat sa ne vorbeasca despre cunosterea lui Dumnezeu intru lumina: “Nasterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei, ca intru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie”.

Acesta este si motivul pentru care in Taina Botezului, “taina luminarii omului” sau taina nasterii celei de-a doua, Biserica cere de la Hristos in numele celui nou botezat vesmant de lumina: “Da-mi mie haina luminoasa cela ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina”.

“Intru lumina Ta vom vedea lumina”

Tot despre lumina lui Hristos ne vorbeste “Doxologia Mare”, o cantare a Bisericii ce se intemeiaza pe binevestirea Nasterii Domnului facuta de ingeri pastorilor din preajma Betleemului. Doxologia incepe dupa ce preotul proclama: “Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat noua lumina!”.

Apoi strana raspunde cantand imnul: “Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire. Laudamu-Te, bine Te cuvantam, inchinamu-ne Tie, slavimu-Te, multumim Tie pentru slava Ta cea mare. […] Ca la Tine este Izvorul Vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina. […]

Sfintii Parinti si intreaga Traditie a Bisericii, ne adeveresc faptul ca vederea luminii dumnezeiesti este ultima treapta a urcusului duhovnicesc in viata aceasta, ce nu este posibila fara purificarea de patimi si dobandirea iubirii curate.

Craciunul luminarii si impodobirii sufletului

Constatam cu tristete cum omul contemporan, in preajma Craciunului, tinde sa reduca insemnatatea luminii, doar la nivel exterior, rezumandu-se la a cumpara instalatii luminoase cat mai complexe si lumanari cat mai originale etc. Acesta depune tot efortul sa impodobeasca strazile, magazinele, casele, bradul, cu riscul de a da uitarii propriul suflet.

Pierdem din vedere esentialul, faptul ca Nasterea Domnului este o sarbatoare a chipurilor scaldate in lumina lui Hristos, o sarbatoare a impodobirii sufletului.

Biserica ne arata insa de fiecare data calea catre lumina cea adevarata si catre podoabele care se cuvin a le dobandi. In Biserica ne luminam sufletul prin post, ni-l impodobim prin dar, insa devenim cu adevarat “lumina si poboaba” numai prin Spovedanie si Impartasanie si prin celelalte Sfinte Taine ale Bisericii.

La inceputul articolului spuneam ca nu este deloc intamplator faptul ca exista colinde care ni-L binevestesc pe “Hristos, Mesia chip luminos”. Chipul Pruncului Hristos scaldat in lumina, nu este altceva decat o prevestire a Schimbarii Sale la Fata, o prevestire a descoperirii Slavei Sale si a posibilitatii noastre de a “ne lumina”, altfel spus, de a-L cunoaste impartasindu-ne de ea.

Radu Alexandru

Leave A Comment

%d bloggers like this: