Primarul Emil Boc a criticat dur măsurile Guvernului PSD privitoare la cotele defalcate din impozite, prin care bugetele autorităților locale sunt serios afectate. Doar din bugetul municipiului Cluj-Napoca vor dispărea 28 milioane de euro pentru anul 2018.
Edilul a precizat că măsura contravine oricărui principiu de construcție europeană și este în același timp cel mai mare jaf din banii publici ai autorităților locale de după Revoluție.
Emil Boc a spus că în timp ce în marile orașe din lume se cer cote suplimentare din TVA să rămână la nivel local, la noi e exact invers, bani cuveniți autorităților locale sunt luați de autoritățile centrale.
”UE e construită pe principiul subsidiarității, autoritatea cea mai aproaită de cetățean cunoaște problemele lor. În loc să discutăm de descentralizare, subsidiaritate, discutăm de hipercentralizare. În timp ce la nivel european tot mai multe probleme apar la cetățean, nu la guvern, cum e sărăcia, decongestionarea traficului, aglomerația urbană, e nevoie de resurse pentru locuințe sociale, pentru șosele, cum le face dacă ți se iau din bani? Vom veni cu proiectul de buget pe 2018, îl vom supune dezbaterii publice, dar 28 milioane de euro nu pot fi suplinite foarte ușor. N-aș fi avut nimic împotrivă ca 10 milioane de euro să meargă pentru ajutorarea altor comunități mai sărace din țară, dar nu să-ți ia tot, pentru că omori motoarele economice care produc ceva pentru România, 72% din PIB se produce în marile orașe”, a declarat primarul Emil Boc.
Dânsul speră că după 6 luni de zile, după evaluarea deciziei, Guvernul să se răzgândească.
Consilierii PSD au apărat măsura Guvernului, dar consilierul local liberal Sabin Sărmaș a arătat că jaful e chiar mai mare, la cei 28 milioane de euro fiind adăugate 22 de milioane din banii IT-iștilor, sector afectat negativ de ”revoluția fiscală” a Guvernului PSD.