Prognoza meteo: ninsorile lovesc România. Cât ţine vremea rea, care sunt cele mai afectate regiuni

Vremea rea cuprinde toată ţara în următoarele ore. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ninsori la munte şi intensificări ale vântului în regiunile sud-estice, valabilă duminică, 17 decembrie, de ora 05.00 şi până seara la ora 20.00.
“În intervalul menţionat la munte va ninge, în general moderat cantitativ în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde se va depune strat nou de zăpadă. În regiunile sud-estice temporar vântul va avea intensificări de până la 45…50 km/h, iar pe litoral la rafală vor fi în jurul a 55 km/h.
La sfârşitul acestei săptămâni şi în primele zile ale săptămânii viitoare vremea se va răci accentuat şi vor fi precipitaţii, mai ales în jumătatea de sud a ţării, la început cu precădere sub formă de ploaie, apoi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare”, a anunţat ANM.
Se face tot mai frig
Conform meteorologilor, vremea se va răci în toate regiunile, chiar semnificativ în cele sudice, estice şi centrale. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii în sudul, centrul şi estul ţării şi doar izolat în rest. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele montane, mai ales ninsori în Transilvania, mixte în Oltenia, Muntenia şi Moldova şi predominant ploi în Dobrogea. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare ziua în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi în extremitatea de sud-vest şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, iar cele minime între -5 şi 3 grade.

Leave A Comment

%d bloggers like this: