Funeraliile Regelui Mihai : România intră, de astăzi, timp de trei zile, în doliu naţional. Catafalcul Majestăţii Sale este depus la Palatul Regal, până sâmbătă

December 14, 2017
281 Views

Militari al Regimentului 30 Garda pazesc sicriul cu corpul neinsufletit al Majestatii Sale Defuncte Regele Mihai I, in sala Tronului din fostul Palat Regal actualul Muzeu National de Arta al Romaniei, in Bucuresti, miercuri, 13 decembrie 2017. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Zilele de 14,15 şi 16 decembrie au fost declarate de către Guvern ca zile de doliu naţional în memoria Regelui Mihai, şef al statului român între anii 1927-1930 şi 1940-1947. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns, miercuri seară, la Palatul Regal din Capitală, fiind întâmpinat şi aplaudat de sute de oameni, acolo unde va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea la Curtea de Argeş.
In zilele de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă.
De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ şi de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine, potrivit legii, şi persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.
Totodată, posturile de radio şi televiziune, instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.

În Capitală, nu se vor aprinde luminile decorative de Sărbători, în semn de respect faţă de Majestatea Sa Defunctă Regele Mihai.

Totodată, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a trimis o recomandare către şcoli şi grădiniţe să nu desfăşoare serbări sau alte manifestări culturare pe perioada celor trei zile de doliu naţional.

“‘Ţinând cont că există o hotărâre de guvern care a stabilit trei zile de la doliu naţional în memoria Regelui Mihai, ISMB a transmis o recomandare către unităţile şcolare şi grădiniţe ca în perioada de doliu să nu s desfăşoare serbări, având în vedere că se apropie Crăciunul, sau alte manifestaţii culturale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.

Reprezentanţii ISMB au precizat că este vorba doar de o recomandare, rămânând ca fiecare unitate şcolară să îşi stabilească programul legat de serbările de Crăciun.

Ce trebuie să ştie cei care vor să îşi ia rămas bun la catafalcul Majestăţii Sale

Leave A Comment

%d bloggers like this: