Deputatul PNL Adrian Oros -Majoritatea PSD-ALDE pune în pericol siguranța alimentară si sănătatea românilor!

Deputatul  PNL Adrian Oros,  TRAGE UN SEMNAL DE ALARMAMajoritatea PSD-ALDE pune în pericol siguranța alimentară si sănătatea românilor!

“Majoritatea PSD-ALDE, la presiunile făcute de liderul Liviu Dragnea şi firmele de casă, intenționează să promoveze în regim de urgenţă o lege care pune în pericol siguranța alimentară si sănătatea românilor.
Sub pretextul transpunerii în legislația națională a prevederilor Directivei UE 55/2013, Guvernul a emis Ordonanţa de Urgenţã nr.70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr.160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar.
Guvernul PSD-ALDE, prin conducerea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare, dorește introducerea -cu caracter de urgență-, a unor modificări abuzive și care pun în pericol siguranța alimentară și sănătatea publică, intenții mascate de anunțul privind armonizarea legislației europene cu cea romanească.
Concret, OUG70/2017 a fost emisă având avize negative de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educației Nationale si Ministerul Justiției. Ordonanta de Urgență a fost promovată în data de 5 octombrie 2017, la o zi după ce Curtea Constituțională a României a respins excepția de neconstituționalitate referitoare la articolele din Legea nr 160/1998, pe care acest act o modifică.
Precizăm că în anul 2015, PSD nu a reuşit să adune suficiente voturi, (două treimi necesare pentru adoptarea unei legi organice), iar acum promovează un proiect de lege cu caracter ordinar, pentru adoptare fiind nevoie de majoritate simplă.
Trebuie reținut că, dacă această lege va fi adoptată, înseamnă că oricine va putea deschide o farmacie veterinară, oricine va putea comercializa si utiliza vaccinuri și medicamente de uz veterinar, oricine va putea utiliza si administra substanţe stupefiante si psihotrope. Rezultatul imediat este creşterea riscului antibiorezistenţei dar și creșterea semnificativă a riscurilor prezenţei reziduurilor medicamentoase în alimentele de origine animală, cu consecinţe grave asupra siguranţei alimentare şi a sănătăţii publice.
De asemenea, va fi afectat schimbul intracomunitar si exportul de produse de origine animală.
Considerăm adoptarea acestui act normativ, abuziv şi neconstituţional, forţat de majoritatea parlamentară PSD-ALDE un act periculos și iresponsabil care va aduce prejudicii majore profesiei de medic veterinar din România, singura profesie care deţine competenţe obţinute în urma studiilor de specialitate: de a examina un animal, de a pune un diagnostic, de a prescrie şi utiliza produsele medicinale veterinare, având și responsabilitatea acestor acțiuni.” arata deputatul PNL de Cluj.

Leave A Comment

%d bloggers like this: