Ziua internațională împotriva corupției

December 9, 2017
151 Views

În fiecare an, la 9 decembrie, se sărbătorește Ziua internațională împotriva corupției, instituită de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în 2003.

Semnată de România la 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) și ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției este primul tratat cu vocație universală în domeniul combaterii corupției.

Declarația Primei Conferințe Anuale și a Adunării Generale a Asociației Internaționale a Autorităților Anticorupție, susținută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing (China), îndeamnă autoritățile competente să aplice prevederile relevante ale Convenției pentru a stabili și întări sistemul de luptă împotriva corupției, precum și încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaționale Anticorupție.

Potrivit www.un.org, corupția este un fenomen social, politic și economic complex care afectează toate țările și subminează instituțiile democratice, încetinește dezvoltarea economică și contribuie la instabilitatea guvernamentală.

Tema pentru anul 2017 este “Uniți împotriva corupției pentru dezvoltare, pace și securitate”.

Corupția este o crimă gravă care poate submina dezvoltarea socială și economică în toate societățile, notează site-ul www.anticorruptionday.org. Nicio țară, regiune sau comunitate nu este imună față de corupție.

Campania globală “Corupția: un impediment pentru obiectivele dezvoltării durabile”, potrivit sursei citate, se concentrează asupra modului în care corupția afectează educația, sănătatea, justiția, democrația, prosperitatea și dezvoltarea.

Combaterea corupției este, așadar, o preocupare globală, deoarece corupția se găsește atât în țările bogate, cât și în cele sărace, aceasta contribuind la instabilitate și sărăcie și fiind un factor dominant care conduce țările “fragile” spre eșecul statului.

Guvernele, sectorul privat, organizațiile neguvernamentale, mass-media și cetățenii din întreaga lume își unesc forțele pentru a combate corupția. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) sunt în prima linie a acestor eforturi.

Cu prilejul marcării acestei zile, au loc multe evenimente: discursuri ale celor care au fost victime ale corupției sau au luptat împotriva ei, concursuri de eseuri pe teme legate de tema corupției, difuzarea de afișe, pliante și alte materiale informative etc.. Evenimentele desfășurate la nivel național și internațional cuprind și campanii pentru ratificarea Convenției ONU împotriva corupției, participarea la diverse conferințe ce au ca subiect afacerile, drepturile omului și corupția, lansarea unui studiu intitulat Barometrul Global, care măsoară atitudinea față de corupție și viitoarele niveluri de corupție etc.

AGERPRES

Leave A Comment

%d bloggers like this: