Preşedintele Klaus Iohannis participă vineri la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă echitabile şi a creşterii economice

Preşedintele Klaus Iohannis va participa vineri, la Göteborg, la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă echitabile şi a creşterii economice în Uniunea Europeană.
În cadrul reuniunii vor fi abordate politicile şi iniţiativele în domeniu la nivel european, pentru a identifica modalităţile prin care Uniunea Europeană, statele membre şi partenerii sociali pot asigura îndeplinirea priorităţilor economice şi sociale comune. Vor fi discutate subiecte precum: locuri de muncă echitabile, pieţe ale muncii europene funcţionale şi echitabile, oportunităţi egale, protecţie socială eficientă şi sustenabilă, şi promovarea dialogului social, informează Administraţia prezidenţială.
Preşedintele României va lua parte la sesiunea dedicată accesului pe piaţa forţei de muncă. În intervenţia pe care o va avea, Klaus Iohannis va sublinia importanţa pe care o are educaţia în asigurarea îndeplinirii cerinţelor de pe piaţa muncii şi va insista pentru adaptarea continuă a politicilor educaţionale la dezvoltările tehnologice şi la dinamica de pe piaţa muncii.
De asemenea, şeful statului va sublinia necesitatea reducerii şomajului în rândul tinerilor, prin politici educaţionale relevante, dar şi prin acordarea de stimulente angajatorilor.
Cu prilejul Summitului, va avea loc şi o reuniune informală a membrilor Consiliului European dedicată acţiunilor viitoare ale Uniunii în domeniile educaţie şi cultură.

Save

Leave A Comment

%d bloggers like this: