Muzeul de Arta Cluj-Napoca : NISTOR COITA. RETROSPECTIVĂ ; expozitia poate fi vizitata pana in data de 3 decembrie 2017

O privire retrospectivă…
Orice reflecție despre activitatea artistică a lui Nistor Coita este acum inevitabil retrospectivă: privirea noastră cuprinde un trecut prezent/prezentat într-un spectacol vizual cu valoarea și densitatea a peste patru decenii. Instrumentul mental folosit de Coita este metamorfoza, care i-a permis să articuleze transformările de sens și de semn ale figurilor și locurilor din ciclurile sale. Citită în cheie formalistă, hrănită de venerabila lecție a purei vizualități, focalizarea diferită practicată de Nistor Coită e determinată de tipuri distincte ale vederii: apropiată (Nahsicht), ea creează compoziții clare, ușor lizibile („Studiile mitologice”, „Sfântul Gheorghe”), depărtată (Fernsicht), aglomerează compoziția, care se populează cu zeci de figuri, reduse, în cele din urmă, la pictograme (cel mai evident în ciclul „Cosmografiilor”). Sesizând parcă pericolul ilizibilității, artistul a recurs la un procedeu de ordonare infailibil, structurându-și compozițiile din ciclul „Pasajelor” în registre separate, clar delimitate cromatic în cinci benzi orizontale. Ciclurile din anii 2000 ilustrează evoluția reprezentărilor vizuale ale artistului. „Exercițiile de coabitare”, realizate între 2000-2003, se continuă cu „Studiile mitologice”, esențiale pentru configurarea unor mitologii subiective, personale și misterioase, articulate în „Pasajele”, care conduc în cele din urmă la „Cosmografii”. Acest parcurs reprezintă o posibilă grilă de lectură, dincolo de dimensiunea strict cronologică a lucrărilor. Căci modalitatea de lucru a artistului nu era una lineară, univocă; dimpotrivă, el aborda mai multe proiecte vizuale deodată, care se ramnificau în drumuri sinuoase, care se intersectau, apropriindu-se și depărtându-se. Dacă ochiul său funcționa asemenea aparatului de fotografiat, propunând tipuri diferite – extreme – de vedere, tot așa viziunile sale se ramnificau, de la o (simili)icoană (Sfântul Gheorghe, sau „Pasărea lui Procust”) la tablouri complicate, cu narațiuni suprapuse (în Pasaje și Cosmografii). Așa se explică, poate, preferința pentru dipticuri, în care povestea se continuă, se încâlcește, se complică (ca în „La apus este iarnă” din ciclul Cosmografiilor).
Există, în toate ciclurile sale, o remarcabilă coerență între semnul vizual și semnificantul textual: fiecare narațiune este „slujită” de ochiul artistului, care a găsit de fiecare dată cea mai elocventă modalitate de expresie: uneori este desenul debordant, desfășurat cu o vervă savuroasă; alteori sunt culorile, puternice, saturate, contrastante.

Sursa : www.macluj.ro

Leave A Comment

%d bloggers like this: