Tişe – Măsuri pentru epurarea levigatului și finalizarea închiderii rampei de la Pata Rât

November 9, 2017
1,165 Views

Președintele Consiliului Județean Cluj Alin Tișe, a prezentat miercuri, 8 noiembrie 2017, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul forului administrativ județean, măsurile ce urmează a fi întreprinse în perioada următoare în vederea epurării levigatului și, respectiv, a finalizării procedurii de închidere și ecologizare a rampei neconforme de deșeuri de la Pata Rât.

Astfel, președintele Consiliului Județean a anunțat finalizarea expertizei tehnice comandate de constructor referitoare la alunecarea de deșeuri din data de 22 iulie a.c., a prezentat aspectele constatate prin intermediul acesteia și soluțiile propuse. În esență, documentul în cauză, elaborat de experți independenți, a confirmat faptul că poluarea produsă a avut un caracter accidental, fiind determinată de alunecarea accidentală a corpului deșeurilor, și a propus o serie de măsuri menite să asigure, pe de o parte, eliminarea poluării iar, pe de altă parte, stabilizarea depozitului de deșeuri.

În acest context, liderul forului administrativ județean a precizat că soluțiile propuse au fost deja trimise spre avizare Apelor Române. În același timp, președintele Consiliului Județean a anunțat că a avut deja, în cursul zilei de miercuri, o întâlnire de lucru cu constructorul, acesta fiind pregătit pentru începerea lucrărilor de eliminare a levigatului.

Am optat pentru cea mai ieftină și mai rapidă dintre soluții. Sigur, dacă s-ar fi declarat starea de alertă situația ar fi fost cu totul alta, intervenția ar fi fost mai eficientă și mai rapidă. Tocmai de aceea, pentru recuperarea acestor costuri ne vom îndrepta ulterior împotriva celor pe care îi considerăm vinovați” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

În acest sens, lucrările ce urmează să înceapă încă de joi, în regim de urgență, vor consta în colectarea levigatului în două bazine de decantare, acesta urmând a fi pompat prin conducte cu ajutorul unor motopompe special instalate. După decantarea și sedimentarea levigatului în primul bazin, acesta va fi transferat în cel de-al doilea bazin unde va fi supus de Compania de Apă unor tratamente chimice menite să îl decontamineze. Ulterior, lichidul rezultat, total nepericulos pentru mediu, va ajunge în sistemul de canalizare. Pentru a se asigura conformarea la legislația în vigoare și a se atinge standardele impuse de lege, întregul proces de epurare va fi monitorizat de Apele Române.

În același timp, în vederea derulării acestor lucrări dar și a celor de consolidare și finalizare a închiderii depozitului neconform, în prezent se lucrează la identificarea proprietarilor de teren din zonă. Urmează astfel ca, zilele următoare, să fie convocată o ședință de îndată a Consiliului Județean, ședință în cadrul căreia să fie aprobat coridorul de exproprieri, respectiv parcelele exacte ce vor fi supuse acestei proceduri.

În ceea ce privește finalizarea închiderii rampei, concluzia expertizei a fost că este total contraindicată o supraîncărcare a corpului actual al deșeurilor, motiv pentru care gunoaiele situate adiacent perimetrului actual de 18 ha vizat de lucrări să fie ecologizate pe amplasamentul existent, sens în care se va trece la exproprierea terenurilor respective. Desigur, Acordul de Mediu urmează a fi revizuit în acest sens.

“Nu vă ascund că noi vom analiza şi vom da în judecată pe toţi, inclusiv pe cheltuielile pe care le facem şi inclusiv dacă vom considera că şi-au încălcat atribuţiile, pentru că în esenţă nu este problema CJ, care a preluat un amplasament cu o rampă existentă, este problema comunităţii, ori fiind o problemă a comunităţii, toate autorităţile ar fi trebuit să-şi dea concursul, nu să existe o poziţie de revoltă şi de a pune beţe în roate CJ.

Noi vom implementa toate aceste măsuri până la capăt. Dacă dânşii vor continua să ne saboteze, vom face plângeri penale, am constatat că nu se poate altfel în ţara asta, decât doar făcând plângeri penale”, a mai afirmat Tişe.

În ceea ce privește completa finalizare a procesului de închidere și ecologizare a depozitului de la Pata Rât, președintele Consiliului Județean a precizat că rămâne valabil termenul deja anunțat, respectiv luna martie 2018. În ceea ce privește lucrările de stabilizare a corpului depozitului, președintele Alin Tișe a precizat că soluția tehnică aleasă va permite lucrul pe timpul iernii, astfel încât piloții ce vor trebui fixați în adâncime să poată fi amplasați în acest interval.

Şeful CJ Cluj a cerut părerea Companiei de Drumuri, dacă levigatul adunat afectează structura centurii Clujului (Apahida -Valcele ), iar răspunsul a fost negativ. Acesta a spus că totuşi va fi nevoie de realizarea acelui zid între muntele de gunoi şi centură pentru a proteja drumul de o altă posibilă alunecare a deşeurilor, zid care va putea fi realizat în perioada următoare chiar şi în sezonul rece, pentru că este vorba de piloţi de beton prefabricaţi.

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: