Președintele Klaus Iohannis: O reformă administrativ-teritorială nu mai poate fi amânată

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că o reformă administrativ-teritorială nu mai poate fi amânată, arătând că aceasta este singura soluție pentru diminuarea decalajelor de dezvoltare între regiuni și pentru armonizarea economică și socială între acestea.

“Acum, după zece ani de apartenență la Uniunea Europeană, cred că suntem cu toții conștienți că nu mai poate fi amânată o reformă administrativ-teritorială. Fără îndoială, aceasta este singura soluție pentru diminuarea decalajelor de dezvoltare între regiuni și singura prin care se poate asigura armonizarea economică și socială între acestea. În același timp, devenită aproape o preocupare cotidiană pentru toată lumea, infrastructura de transport rămâne de multe ori restanță, care performează doar ‘pe hârtie’, în studii de fezabilitate sau în hărți frumos colorate. De aceea, trebuie făcute serioase eforturi în această direcție, pentru că de aceste lucrări depinde, în definitiv, calitatea vieții oamenilor”, a spus Iohannis, la Gala Asociației Municipiilor din România, organizată la Ateneul Român.

El a arătat că problemele din administrație există de ani și că este nevoie de o schimbare de paradigmă în acest domeniu.

“Schimbările reale nu se întâmplă de la sine, ci numai după ce sunt rezolvate o serie de probleme din administrația publică centrală și locală. Probleme care nu sunt de ieri sau de azi, unele trenează de decenii. Vă spun, cât de poate de direct, că administrația publică are nevoie de o schimbare consistentă de paradigmă, bazată pe o viziune pe termen lung, care să nu mai sufere întreruperi determinate de, recunoaștem, cam frecventa schimbare a guvernanților”, a afirmat Iohannis.

Președintele a susținut că una dintre urgențe este descentralizarea.

Leave A Comment

%d bloggers like this: