Consiliul Fiscal avizează negativ noul pachet de măsuri ale Guvernului: „Riscuri neobişnuit de mari”

Opinia Consiliului Fiscal exprimată vineri asupra noului pachet legislativ lansat de Guvern este că măsurile propuse comportă „riscuri neobişnuit de mari” şi „pierderi de 5,2 milioane de lei”, astfel că avizează negativ proiectul.

„Analizat în izolare, impactul pachetului de modificări fiscale implică o pierdere de circa 5,2 miliarde de lei, în timp ce o evaluare a măsurilor de compensare identificate în Nota de fundamentare nu indică acoperirea în întregime a acesteia”, se arată în documentul citat.

În opinia Consiliului Fiscal, „riscurile aferente evaluării de impact a măsurilor sunt neobişnuit de mari – ipoteza de lucru este că angajatorii din sectorul privat vor majora salariile cu cel puţin 20% peste nivelul care ar fi prevalat în lipsa promovării pachetului legislativ şi care ar fi consemnat oricum o creştere semnificativă a salariului brut relativ la anul curent”.

Leave A Comment

%d bloggers like this: