Valentin Lazea (BNR): După un secol, România a revenit la același nivel de dezvoltare relativă față de celelalte țări

România a revenit, după un secol, la același nivel de dezvoltare relativă față de celelalte țări, calculat ca PIB pe locuitor, la paritatea puterii de cumpărare, respectiv 59% din media Uniunii Europene, față de 67% din media UE în 1913, potrivit datelor prezentate marți de Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României (BNR), într-o conferință de profil.
“Contextul ultimilor 100 de ani este următorul: în 1913 România mică, deci fără Transilvania și Basarabia și provinciile ulterior alipite, România mică deci avea un PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare echivalent cu 67% din media europeană de atunci, conform profesorului Murgescu, care are a publicat extensiv pe această temă. În 1938 am pierdut o bună parte din această poziție. România mai avea 51% din media europeană, iar în anii comunismului, deși s-au încercat pași prin industrializarea forțată, prin încercarea de modernizare a economiei, a scăzut la 32%, tocmai pentru că economia comunistă are niște racile inerente, fundamentale, legate de nepromovarea inovației și nepermiterea spiritului antreprenorial. În 2000, după primii 10 ani de tranziție, scăzusem la 26% din media Uniunii Europene. Astăzi, mai precis la sfârșitul anului trecut, în 2016, PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare a ajuns din nou la 59% din media Uniunii Europene. Deci putem spune că după un secol România a revenit la același nivel de dezvoltare relativă față de celelalte țări”, a spus Valentin Lazea, la “Foreign Investors Summit” .

Leave A Comment

%d bloggers like this: